Iarna nu a fost prea aspră pentru legumicultori. În aceste condiţii s-au putut efectua cu bine lucrările specifice în sere şi solarii - strângerea tuturor resturilor, dezinsecţia solului şi a scheletului plantelor,tratamente efectuate la sol pentru dăunători şi bolile care ar puteapersista la nivelul solului. Legumicultorii au plantat deja în spaţiileprotejate salata, spanacul, ceapa verde şi usturoiul. Până în acestmoment, culturile au vegetat foarte bine dar trebuie întreţinute.
Cum se întreţine microclimatul în sere?O condiţie esenţială pentru dezvoltarea plantelor în parametrii optimieste asigurarea unui microclimat adecvat. Potrivit doamnei FloareaBurnichi, director ştiinţific la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltarepentru Legumicultură din Buzău, pentru protejarea culturilorlegumicole se folosesc mai multe metode. În primul rând, se izoleazăfoarte bine structura, în funcţie de materialul din care este construităsera sau solarul, fie că este policarbonat sau sticlă, fie că este vorba defolie cu pernă de aer. În plus, este necesară dublarea pereţilor cu folie.Un alt element important sunt tunelele care, practic, creează straturi deaer. În acest mod, aerul se încălzeşte mult mai uşor şi se obţine odublă protecţie. Dacă avem mai multe compartimente, pe ambele părţiale pereţilor se dublează folia. Acest lucru va conduce la un plus decinci grade în condiţii de nebulozitate relativă. Se recomandă, deasemenea, o uşoară aerisire în special în zilele cu soare.
Cum producem răsadurile? În această perioadă a anului se dă startul pentru producerea derăsaduri penru culturile timpurii. Este important modul cum pregătimsolul pentru înfiinţarea acestor culturi. În primul rând, trebuie să avemmaterialele cu care să pregătim patul germinativ. Semănatul poate fifăcut direct în pat germinativ sau în paleţi alveolă. Floarea Burnichi,director ştiinţific la Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare pentruLegumicultură din Buzău, recomandă ca patul germinativ să fiepregătit dintr-un amestec de pământ, mraniţă, turbă şi ceva nisip,pentru o aeraţie corespunzătoare. Cum procedăm? Se întinde un patgros de vreo zece centimetri în spaţiul în care am decis că vom produce răsadurile, apoi vom semăna după ce s-a facut dezinsecţiasolului şi s-a nivelat terenul corespunzător. Este foarte importantăaceastă nivelare a terenului pentru ca udatul semănăturii să se facăcorespunzător şi seminţele „să nu fugă”, adică să nu existe diferenţe larăsărit. Se poate folosi chiar şi o nivelă cu bulă pentru a avea un terennivelat corespunzător sau o scândură dreaptă, bine rotunjită. Dupăaceastă lucrare urmează semănatul. Doamna Floarea Burnichirecomandă seminţele de legume româneşti, pentru gustul şi calitateaacestora, dar şi pentru preţul accesibil. Există şi hibrizi străini decalitate, însă mare atenţie la ceea ce cultivaţi, deoarece dacă nu au fosttestaţi în condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre puteţi avea surprizasă nu se comporte corespunzător.
Semănatul în condiţii optimeVarza timpurie şi conopida trebuie să fi fost deja semănate. În lunafebruarie începe semănatul tomatelor timpurii, vinetelor, ardeiului grasşi ardeiului iute. În spaţii protejate se seamănă, de asemenea, salata.După ce am semănat trebuie să acoperim cu un strat corespunzător depământ, de turbă cu nisip sau mraniţă. De preferat este să folosimturba, pentru că este deja sterilă şi eliminăm din start o serie de factoricare ar putea duce la îmbolnăvirea răsadului. Stratul nu trebuie să fiefoarte gros, astfel încât seminţele să poată răsări corespunzător.Atenţie la umiditate şi coropişniţe! Umiditatea excesivă poate conducela îmbolnăvirea plantelor sau putrezirea seminţelor, iar coropişniţelepot deranja patul în care am semănat. În această perioadă esteimportant să ne aprovizionăm cu tăviţe şi paleţi alveolari, dacă nu amsemănat direct în paleţi, ca să putem repica în momentul în careplantele au atins faza de patru frunzuliţe, două cotiledonare şi încădouă frunze adevărate.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu